Invitațiile monoflorale. Cum arată și de ce sunt în trend.
Cu siguranță ai auzit expresia „mai puțin înseamnă mai mult” și, în acest caz, chiar este adevărat! În articolul de astăzi, vorbim despre colecția noastră bogată de invitații monoflorale, dar înainte de toate să vedem ce înseamnă „monofloral”. Vorbim despre mai puține flori, dar care au un impact mult mai mare. Este o tendință care a prins destul de bine și pare a fi un trend printre
3 motive pentru care merită să rămâi fidel felicitărilor de Crăciun
Să fim sinceri. Mesajele trimise de sărbători și toate urările de bine din lume au început să plictisească. De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, le lipsește originalitatea. Le lipsește acea bucățică de suflet pe care o pui de obicei într-un cadou alături de ce ai cumpărat pentru cei dragi. E acea bucățică ce va rămâne mereu de neprețuit. Pornind de la această idee, ne-am gândit
Nuntă la picioarele unui apus de soare
Cu toții știm că planificarea unei nunți este la graniță. La granița dintre a fi așa cum vă doriți sau a fi cum vor ceilalți. La granița dintre răbdare și nerăbdare. La granița dintre liniște și stres. Acest articol este însă despre o nuntă aflată la granița dintre două culori puternice care s-au unit parcă pentru a crea un nou univers, mai frumos, mai îndrăzneț,
10 idei geniale pentru decorul unei nunți de toamnă
Toamna este un anotimp extraordinar pentru a-ți programa nunta de vis. Culorile tomnatice cum ar fi portacaliul, galbenul sau roșul bordo pot transforma o sală anostă într-un adevărat spectacol de culori. Există multe feluri de a profita de culorile inspirate din natură, din diferite anotimpuri, iar de data aceasta îți propunem 10 de idei pentru decorul unui nunți de toamnă. 1. Aranjamente florale în culori vii Portocaliul este
Hai cu darul – ghidul bunului gust pentru orice nuntă
Nevoia de a primi confirmare din partea societății, nevoia de a avea o nuntă de neuitat în cel mai bun sens al cuvântului și că veți fi fericiți până la adânci bătrâneți este încă prezentă. Aici, în inimile secolului XXI. Oricât ar încerca discursurile motivaționale să ne dezrădăcineze de aceste credințe și nevoi, ele încă persistă. Să îți spun un secret: atât timp cât nunta este făcută
Nuntă rustică dichisită cu decorațiuni florale
Aranjamentele florale sunt o componentă cheie a nunților, iar, în ultimii ani, au fost inspirate din ce în ce mai mult de natură. De fapt, nicio altă caracteristică nu este mai elegantă și nu aduce mai mult romantism decât florile proaspete și verdele plin de viață. Ei bine, surpriza pregătită de noi este tocmai despre aceste aranjamente florale. Pregătite pentru petrecerea de nuntă a celor doi îndrăgostiți, Marian
De ce invitațiile de nuntă sunt niște bijuterii?
Se spune despre invitația de nuntă că este vestitorul nunții, la fel cum ghiocelul este vestitorul primăverii. Poate că invitațiile sunt un moft, dar cu siguranță exprimă o necesitate. Fie că alegi să fie electronice sau printate, ele trebuie să ajungă la destinatar cu orice preț. Aproape. Însă nu a fost așa dintotdeauna. Undeva prin Evul Mediu, dar și înainte, în majoritatea țărilor, nunta se
Surprinde-ți invitații cu mărturii personalizate
Asemenea întâmpinării invitaților și deschiderea petrecerii cu dansul mirilor, și mărturiile de nuntă au menirea de a încheia frumos despărțirea de oaspeții voștri. Dintotdeauna, mirii au oferit ca amintire cadouri, mărturii, care să amintească celor dragi de jurământul lor. Însă în spatele acestor simboluri ale iubirii care se oferă în semn de mulțumire invitaților, se află o poveste frumoasă din istoria omenirii, care a reușit să ofere
Cât de ieftine pot fi invitațiile de nuntă?
Dacă întrebăm orice cuplu care urmează să se căsătorească și care își caută furnizorii de invitații, am ajunge destul de repede la concluzia că acesta își dorește invitații de calitate, dar ieftine. Aici intervin ideile ce se bat cap în cap ca niște bizoni înflăcărați. Nu poți avea invitații de calitate și ieftine. Pot fi la prețuri accesibile, prețuri medii. De ce? Pentru că la o invitație de
Nuntă la conac – inspirație pentru nunțile pline de rafinament
Romantici din fire după cum ne-ați cunoscut până acum, nu puteam să nu ducem munca noastră mai departe pe culmile entuziamului. Determinismul nostru de a ne depăși limitele lucrului manual a luat avânt la prima propunere de acest fel. Un aer de vară aparte ne-a răcorit zilele toride de iulie, amintindu-ne că în agitația și zbuciumul unui eveniment de amploarea nunți, reușita nu e stresul